Monștrii cu bot de catifea de Simona Poclid

Monștrii cu bot de catifea de Simona Poclid

Nu cred că mai e o surpriză pentru cineva că personal o iubesc pe scriitoarea Simona Poclid. Cărțile ei m-au făcut de fiecare dată să părăsesc oaza mea de liniște și să pătrund în alte lumi. Am simțit cu sufletul romanul ei de debut, Teatru în stomac, întorcându-i paginile cu foșnet de mirare. A fost ceva complet neașteptat și nou pentru mine. I-a urmat Pescarul nimicului unde stilul scriitoarei capătă o nouă dimensiune, pentru a ajunge să înflorească în această nouă apariție Monștrii cu bot de catifea.
Sursa foto: link pe poză

Spre deosebire de primele cărți, firul narativ din Monștrii cu bot de catifea este mai clar, mai ușor de urmărit. Deși în lumea cuvântului Simonei nimic nu e ușor sau lăsat la întâmplare. Modul cum construiește fundalul peste care personajele ei cresc și cuprind alte dimensiuni e mereu fascinant și surprinzător.

Nu întâmplător autoarea are o mare dragoste pentru artele vizuale și pentru teatru. Scenele din cărțile ei, cu precădere în aceasta de față, au un mare impact vizual. Sunt imagini vii care ți se succed în fața ochilor. Dar știți ce e uimitor și ce mă face pe mine să mă înclin în fața talentului spumos al Simonei Poclid? Însăși simțirea personajelor prinde viață și contur. Gândurile, trăirile, temerile, sentimentele, toate acele ițe care se împletesc în om și îi alcătuiesc conștiința și sufletul se ridică din rândurile cărții și devin actori care joacă o piesă de teatru pentru noi cititorii. Poate cea mai importantă. Viața.

Monștrii cu bot de catifea, romanul care te vindecă de moarte și de dreptate.

Pictorul Iahav primește sarcina să  picteze noua catedrală dintr-un oraș. În foarte scurt timp descoperă că  nu e un oraș oarecare. Ci unul utopic. Orașul unde nu se întâmplă nicio nedreptateO societate condusă și controlată de Făuritorii dreptății, considerați de mulțime cei mai drepți și mai înțelepți dintre ei. În special căpetenia lor, Zazav.

Regulile și obiceiurile impuse sunt absurde și constrângătoare. Dar nimeni nu se revoltă sau nu le pun sub semnul îndoielii. Cu excepția unui om din piață cum îi spune la început Iahav.

Aflăm că îl cheamă Lurus și e tatăl unei copile care suferă de un handicap locomotor. Este oloagă. Cu câtăva vreme înaintea sosirii lui Iahav în oraș fata, pe numele ei Menus, este violată de un necunoscut. Durerea părintelui este de nedescris. Furia și revolta mocnesc în el. 

Și peste toate acestea vine și uimitoarea propunere a Menusei. A propus ca vinovații să fie judecați de către victime, acolo unde este posibil.  Iar un asemenea proces va urma să fie pus în scenă. Cum? Sub ce împrejurări? Cu ce scop și ce se va obține veți afla citind cartea.  

Eu doar vă mai amintesc de un alt personaj cheie care va juca un rol imens în desfășurarea întregii povești, un personaj fabulos, l-aș numi misticul nebun: Rogal.

Această prezentare foarte succintă a firului narativ al cărții am făcut-o pentru cititorii avizi de poveste, de acțiune. Acei cititori care atunci când iau o carte în mână doresc să citească pe coperta patru o descriere care să îi facă să dea o șansă conținutului. Deci, luați rândurile de mai sus ca o copertă patru a acestei recenzii nescrise. 

Dacă scrisul este un antidot împotriva uitării și durerii, ce colibă trainică o să-mi fac din rânduri. O colibă nu se poate compara cu un bordei, dar nici cu o umilă casă care nu ar avea ușă și ar trebui mereu să intri pe fereastră. E un acoperiș deasupra capului și inimii, sub care se pot adăposti toți oamenii. (Simona Poclid)

Monștrii cu bot de catifea trece cu mult granița aceasta a unei narațiuni care poate fi descrisă doar prin anumite acțiuni ale personajelor. Complexitatea scriiturii, ideile filozofice și morale dezbătute pe parcurs îl face, așa cum am spus la început, un roman care te vindecă de moarte și de dreptate.

De ce, mă întrebați? Gândiți-vă doar un pic, chiar dacă nu ați citit cartea până acum. Cum este posibil ca într-un oraș unde nu se întâmplă nicio nedreptate să se comită o asemenea crimă îngrozitoare? O fată neputincioasă violată. De unde a răsărit răul, din moment ce totul e atît de bine ținut sub control? Când ne aflăm într-o societate ideală, mai mult decât utopică? Cine nu și-ar dori să trăiască într-un loc unde doar dreptatea domnește?

Dar ce este dreptatea, până la urmă?

Aceasta este o întrebare în jurul căreia Simona Poclid țese de-a lungul romanului analize filozofice de o densitate intelectuală și umană incredibilă. Încetul cu încetul dăm catifeaua la o parte de pe botul monștrilor. Iar monștrii purtăm în suflet fiecare dintre noi.  

Sursa foto: link pe poză

Ideile pe care Menus, victima, le va dezvolta, modul cum alege să dea în vileag făptașul și să-l pedepsească sunt încărcate de simboluri mistice. Ideea cu care am rămas eu citindu-le a fost aceea că există în noi oamenii o dorință de a încerca să stopăm răul, să-l smulgem din rădăcini. Însăși acest concept de a lăsa victimele să pedepsească vinovatul este unul foarte spinos. Oare chiar s-ar face dreptate? Oare mânat de răzbunare și de durere nu ai da o pedeapsă prea mare? Oare vinovatul nu are niciun drept? Răul din el nu poate fi conștientizat chiar de el însuși și, de ce nu, îndepărtat? Chiar negăm reabilitarea? Putem alege să îl omorâm și gata. Dar atunci e dreptate? Da, te cam vindeci de ea, metaforic vorbind.

Rogal te vindecă de moarte. Sau de frica ei.

Aici nu voi intra în foarte multe detalii. Rogal este un personaj pe care autoarea cred că l-a iubit cu precădere. Este foarte bine construit și deși are o doză de nebunie în el, e cel care sădește în inima cititorilor cele mai potrivite întrebări. Și tot ce i se întâmplă este învăluit într-un aer de speranță, de veșnicie.

Sursa foto: link pe poză

Ați observat că am amintit de câteva ori că acest roman te lasă cu multe întrebări. Mai bine spus te obligă să ți le pui. Chiar imediat după ce am terminat de citit cartea am spus acest lucru și am zis și că nu îți oferă răspunsuri. Acest fapt pentru mine este extraordinar.

O carte bună te face să crești. Te dezvoltă. Îți oferă cunoaștere. Iar evoluția nu se face prin răspunsuri oferite de-a gata, ci prin capacitatea de a rosti și a gândi, poate pentru prima dată, întrebările potrivite. Urmând ca răspunsurile să vină pe rând din mintea și inima ta.

Vă invit să pătrundeți în lumea Monștrilor cu bot de catifea, să îi întâlniți pe Iahav, Zazav, Lurus, Menus și Rogal. Veți fi cuceriți și de complexitatea personajelor secundare despre care nu am vorbit eu, însă sunt piese de căpătâi în întregul acestui roman.Un roman ziditor, vindecător și îndrăznesc să spun nemuritor.

#recenziinescrise

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Emil Călinescu despre Aproape totul e ok – Francisc Baja

Aproape totul e ok Este o carte despre care nu stiam nimic. Uneori, iesirea din zona de confort inseamna, in cazul meu, aruncarea completa in necunoscut. Nu din punct de vedere fizic, ci din punct de vedere mental. Cartile, spectacolele de teatru si filmele sunt cel mai bun vehicul in acest sens. Aproape totul e […]

Ioana Razk: Exclusa – drama fără final

V-ați întrebat vreodată cum ar fi fost să trăiți în Sicilia anilor 1900? De care parte a baricadei societății conservatoare, conduse de prejudecăți, v-ați fi situat? Dacă ați fi fost contemporani cu Martha Ajala sau cu o oricare altă femeie acuzată de adulter în acea perioadă, cum ați fi reacționat? Martha, victima cui? Tânăra eroină […]