Issabela Cotelin: Aprilie spulberat

Pe Ismail Kadare l-am descoperit întâmplător în facultate. Era o perioadă nebună din toate punctele de vedere, era imediat după 1989 și atunci, de la biblioteca unde găseam cursurile obligatorii, luam și tot ce-mi pica în mână, cărți de care auzisem pân-atunci sau îmi sunau mie nu știu cum.

Aprilie spulberat îmi părea după titlu un vis bizar și neîmplinit, am „închiriat-o” imediat și am devorat-o, uimită…

Un fel de Eliade mai vechi și mai sângeros, mi s-a părut atunci, la prima vedere,  deși nici pe Eliade nu-l cunoșteam încă bine.

Sursa: descopera.ro

Dar impresia rămasă, de real ciudat amestecat cu un fantastic bine închegat, a fost definitorie și am văzut în timp că și criticii sunt de acord cu ea.

Kadare are o lume ciudată de vechi cu nou, în care vechiul învinge și te lasă cu implacabilitatea unei tristeți în care știi că, pentru a rescrie povestirile lui, trebuie să schimbi neapărat ceva: istoria sau omul.

Tehnic vorbind, cartea are patru povestiri. Nuvele, după alții. Patru proze frumoase și grele care te prind în mreaja lor imediat, deși după a doua eu am simțit că nu-i nicio șansă ca celelalte două să se termine mai bine… Tot am vrut însă să știu cum s-a ajuns acolo iar lumea albaneză, cu incrustații musulmane, e fascinantă cu legile ei strămoșești și nescrise, pe care se bazează, în fapt, toate dramele.

Aflu acum că Aprilie spulberat, publicată de autor în 1978, a fost tradusă în limba română într-o primă ediție în 1990, deci am citit-o la prima mână, cum se spune. Apoi, tot informativ, am citit că Polirom a publicat ulterior varianta definitivă, revizuită de autor.

Sursa: printrecarti.ro

În prima poveste, care se numește chiar Aprilie spulberat, găsim un fel de crimă și pedeapsă medievale, albaneze.

Povestea, ca și următoarea, se sprijină pe legile kanun-ului, premergătoare probabil cumva codurilor omerta sau yakuza sau ale oricărei mafii de azi. Spun asta pentru că încărcarea crimelor vechi cu aureola tradiției nu poate fi niciodată scuză pentru vărsare de sânge. Dar literatura și mintea umană funcționează altfel și timpul face legende din criminali, dovadă Chicago sub teroare sau Godfather

Kanun-ul cerea, așadar, ca, atunci când cineva era ucis, un membru al familiei celui ucis să omoare la rândul său un alt membru din familia ucigașului. De aici toată zvârcolirea lui Ghiorgu, care trebuia să-i ia zilele unui vecin fără a avea în el pornirea de răzbunare necesară.

Ghiorgu nu vrea să omoare un om cu care n-avea nimic, dar devine presat de familie și săteni, recte societatea. Între timp se și îndrăgostește și trăiește o iubire ce părea imposibilă… iar conflictul dintre o iubire nebunească și instinctul de conservare e totul. Finalul e în carte.

A doua poveste, Cine a adus-o pe Doruntina?, e legată tot de kanun și are la bază, conform mărturiei autorului, o baladă veche germană, căreia el îi dă o replică în proză cât o mică bijuterie literară.

În ea cunoaștem alt aspect al kanun-ului, acela în care eroul principal se ridică din morți sub presiunea cuvântului dat, pentru a îndeplini o promisiune făcută cât era încă în viață.

Doruntina, singura fată din cei zece copii ai unei familii, s-a căsătorit, împotriva acesteia, la mare distanță de satul părintesc. Astfel, unul dintre frații ei, Kostandin – unul din băieți, îi jură mamei că o va aduce acasă din depărtări în clipa în care va simți că are mare nevoie de ea.

De Doruntina mai e îndrăgostit un băiat din sat care între timp ajunge căpitanul poliției locale și capătă rolul principal în final.

Imediat după plecarea ei, toți cei nouă frați îi mor într-o luptă purtată cu o armată normandă, iar invadatorii aduseseră cu ei și ciuma. Deci, moare și Kostandin.

Însă într-o seară la Doruntina vine un călăreț care spune că este fratele ei, venit s-o ducă înapoi acasă, la mama care se usucă de dor. Se suie în spatele lui așa cum era, pleacă și ajung acasă, unde călărețul o trimite înainte, el abătându-se pe la biserică.

Acasă, îi spune mamei uimite că Kostandin a adus-o, ea  – că fratele ei nu mai e pe lume de trei ani, se sting amândouă de șoc și ciumă și aici intervine pretendentul din sat, cel care ajunsese căpitan, care trebuie să rezolve misterul aducerii acasă a Doruntinei.

Am scris Aprilie spulberat pe vremea cind Albania, ca si intreaga lume comunista, avea un sistem juridic si un cod penal socotite printre cele mai inumane de pe planeta. In fata acestei justitii, ale carei crime le cunoasteti tot atit de bine ca si mine, vechiul cod cutumiar albanez, kanun-ul, nu numai ca nu parea deloc barbar, ci din contra, era uimitor de democratic. (Ismail Kadare)

În Mesagerul tristeții, Hadji, cărăuș islamic, are misiunea de a transporta în Peninsula Balcanică jumătate de milion de feregele (vălul care acoperă fața femeilor musulmane).

Este o ocazie pe parcursul căreia află cutremurat viața femeilor fără acest văl, cărora, cucerite de otomani, li-l transporta acum.

E tulburat profund de naturalețea și veselia lor și de faptul că vede cu ochii lui cum toate acestea dispar sub văl și nu știe ce să mai creadă. Toată credința lui e zdruncinată, nu mai știe ce e rău și ce e bine și începe să se simtă vinovat

Însă, dincolo de drama personală, drama generică e că nu localnicii reprezentau adevăratul pericol pentru el, ci chiar semenii lui, care îl schingiuie și îl consideră trădător. Sau, cum spunem azi, nimeni nu-i profet în țara lui…

Comisia serbării este o crimă colectivă bazată pe fapte istorice reale.

Un sultan vrea să restabilească vechile raporturi cu Albania și anulează toate decretele emise în timpul luptelor, proclamând un unic, înalt firman. Apoi organizează o mare serbare la care invită toate căpeteniile albaneze care au arătat nesupunere față de cârma otomană.

Face invitațiile și patruzeci de curieri pornesc cu ele. Numai că, din cele 497 de invitații, fuseseră înmânate 493. Patru mesageri nu s-a mai întors niciodată.

Nu face nicio economie cu fastul serbării, fapt care duce la gândul subteran dacă nu cumva totul este doar o înscenare… iar pe 31 martie 1826 căpeteniile albaneze sunt măcelărite cu o duritate ieșită din comun.

… Ieșind puțin din efectul indus de aceste povestiri, aș vrea să mai remarc, în final, umanitatea scriitorului. În toate cele patru proze, omul cu gândurile, judecata și împotrivirea lui lăuntrică stă în centru și, chiar dacă este învins de contextul social și istoric, nu poți să nu rămâi cu gândul că într-o zi nu va mai fi așa.

Issabela Cotelin

Recomandarea cărții Aprilie spulberat ne-a fost făcută de Issabela pe care o puteți citi pe blogul personal Se mai întâmplă. De asemenea apare în mai multe antologii, poezie și proză, printre care și Nuanțe de piper și ciocolată, unde am onoarea să îi fiu alături! Iar luna viitoare îi va apărea primul roman pe care îl aștept cu mare entuziasm!

Mulțumim, Issabela!

#recenziinescrise

5 thoughts on “Issabela Cotelin: Aprilie spulberat

  1. Am citit trei carti de Ismail Kadare, iar aceasta in mod sigur este pe lista mea de dorinte, nu o data mi-a fost recomandata. Intr-adevar Kadare stie sa ne arate fatetele istoriei, in scopul, cred eu, de a invata din ele. Multumesc pentru recomandarea deosebita, Issabela!

  2. Balada lui Constandin care învie din morți conform blestemului mamei să-i aducă fata, măritată departe, există și în folclorul nostru. Am auzit-o la un lautar, cand eram mica, si pe urma am citit-o undeva, dar tot printr-a saptea, a opta… Si moare si mama, moare si fata dupa ce se imbratiseaza acasa. Iar pe drum le cantau pasarile – Cine-a mai vazut, impreuna, mort cu viu? – si fata isi intreba fratele de ce zic asa, iar el ii raspundea in doi peri…

    1. Ce interesant! Eu, recunosc, nu o cunoșteam. Oricum cartea mă tentează foarte mult și acum sunt și mai curioasă cum a adaptat balada. Îți mulțumesc, Marina pentru vizită și semnul lăsat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Monștrii cu bot de catifea de Simona Poclid

Titlul și autorul Monștrii cu bot de catifea de Simona Poclid Anul apariției 2020 Editura Editura Eikon Număr pagini 352 Nu cred că mai e o surpriză pentru cineva că personal o iubesc pe scriitoarea Simona Poclid. Cărțile ei m-au făcut de fiecare dată să părăsesc oaza mea de liniște și să pătrund în alte […]

Emil Călinescu despre Aproape totul e ok – Francisc Baja

Aproape totul e ok Este o carte despre care nu stiam nimic. Uneori, iesirea din zona de confort inseamna, in cazul meu, aruncarea completa in necunoscut. Nu din punct de vedere fizic, ci din punct de vedere mental. Cartile, spectacolele de teatru si filmele sunt cel mai bun vehicul in acest sens. Aproape totul e […]